Nu ştiu de ce

nu ştiu de ce,
dar apăsarea mi-o simt mai aventură
în gravitaţie de când tu
mi-ai îngreunat ochiul,
cu înfăţişarea ta integrală
însoţită de seară...
între măreţie şi miraj
ambele urcate pe vârfuri.

simt şi acum pielea-mi obosită
de atingerile tale în curmeziş de roz.
nu te speria că mişcarea mea
e numai pe capete rotundă...
ştiu, mijlocul într-adevăr e turtit
de zăluda coborâre a celuilalt infinit
ce de aproape vrea să mă cunoască,
în terminaţia vibraţiilor să mă coloreze.

mă-ncred, în crinii ce mă curăţă
de materialism
şi de formele care tot îmi spun
că timpul dispare după dealul mioritic...
ascult momentul acela ce-mi arată
cum trebuie să stau la dispoziţia îngerilor
ce-şi intersectează simbolurile
pe fruntea-mi de mult nesărutată.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!