Doliul
Eu port un doliu-n suflet, cât o mare
Cât un ocean, sau șapte... nu mai știu
Simt doar un dor imens să vă tot scriu
Și v-aș aduce scrierile-n zare...
De doliul meu îi pasă numai Celui
Ce m-a zidit, cândva, boț din pământ
Pe El îl port în inimă și-n gând
Și într-o zi, voi duce toate Lui...
În doliul meu sunt amintiri nescrise
Cu doi părinți, patru bunici plecați...
Opt străbunici sub glie șed uitați
Cândva, or învia din manuscrise...
De doliu... dor... și dragoste... durere...
Din apă și pământ, sânge și aer
Înveșmântați cu firul tors din caier
Stau toți strămoșii noștri, în tăcere...
Vine Crăciunul... și Hristosul vine
Încă o dată să ne amintească
Cum noi, cu-a noastră fire pământească,
Îl răstignim, repetitiv, cu Sine...
Și Îl abandonăm, Singur, pe cruce
Nu-i dăm tovarăși măcar doi tâlhari
Sau măcar doi înalți funcționari
E lumea la o tragică răscruce...
Crăciunul... nașterea din nou... sluțite
Sunt noțiuni, cumva, fără substanță
Prea "sfântă" și prea goală ignoranță
În lumea de morminte văruite...
poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 20 Decembrie 2021 (20 decembrie 2021), traducere de Conceatu Petrică
Adăugat de Petrică Conceatu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre doliu
- poezii despre înălțime
- poezii despre tăcere
- poezii despre tragedie
- poezii despre sânge
- poezii despre suflet
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre ocean
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.