Să-i rugăm să ningă, pe poeţi

Iubesc zăpada de sub talpa ta,
când îţi ia forma pasului grăbit,
iubesc sărutul nostru-n asfinţit,
chiar dacă este doar în mintea mea...

În mintea mea aleargă cai la trap,
eu la galop, în urma lor tânjesc,
ca-n herghelia lor şi eu, cândva,
să-ncap şi lângă armăsar să călăresc,

Să călăresc troiene de zăpezi
şi să-mi îmbrac copitele-n argint,
când iernile să ningă mai au trac
şi că ne ninge pe-amândoi, mă mint.

Mă mint că va mai ninge peste noi
şi că vom colinda de Sărbători
dar cerul e-mbrăcat în nori de ploi
şi noi, prin ploaie, singuri călători...

Ce singuri călători fără de drum
spre destinaţii scrise de destin!
rătăcitori pe la răscruci precum
un gând de viaţă gri şi clandestin.

Şi clandestine-s toate câte sunt,
iubirea-i interzisă-ntre nămeţi,
de-aceea nu mai ninge pe pământ...
să ningem noi iubire-n alte vieţi!

Sau să-i rugăm să ningă, pe poeţi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!