Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Două celule de iubire

Două celule de iubire
Mi-au dăruit un trup și-n el simțire,
S-au dăruit ca prigonitul sfânt,
Părinții mei de pe pământ,

S-au dăruit întâi în mine,
Ofrandă-n lumea care vine,
Doar mai apoi s-au dăruit în ei,
Arhangheli sfinți, părinții mei

Și-am învățat să simt în sine,
Că universul este o miime
Din tot ce-ți poate viața dărui,
Prin ochii zămisliților copii,

Că n-ai să treci în cruntă disperare
Prin lumea noastră oarbă, trecătoare,
Pe cruce fiind in ziua cea de Paște
La pieptul unei mame care te-ar renaște,

Când ai primit iubire în atomi de gând
Pentru eternitatea din pământ
Și-apoi suflare sfântă în trăire,
În veacul care trece-n nemurire,

Că-n fond este atat de simplu să-ti urmezi menirea
Și să sfidezi și moartea și nefericirea,
Ce nu vor reuși în veci s-ascundă firii,
Celula stem, din definiția iubirii,

Al tatălui ce-ți este un răspuns în fapte
Al trecerii în zile dinspre noapte,
În curgerea destinului de zi cu zi,
Ca definiție a verbului "a fi".

Chiar dacă tatăl meu mă ocrotește dintre aștri,
Cu ochii lui frumoși și sincer de albaștri,
În mine și-n copilul meu,
Este fărâma lui, adusă de la Dumnezeu,

O flacără ce niciodată nu se stinge,
Chiar dacă masca vieții râde sau de plânge,
Pentru că-n a ei limbă și destăinuire,
Toate cuvintele se termină-n iubire.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook