Și...
În timp ce munții hoinăresc cu un rucsac în spate,
Îmi vin idei și mă gândesc: de-ar fi să le cuprind pe toate...
Să-mpart cu cei ce îi iubesc tot ce îmi vede ochiul
Pe unde trec și ce-ntâlnesc, așa... să-mi treacă focul.
Să încep atunci să aștern pe bucăți de hârtie,
Tot ce-am văzut din frumuseți și sufletul îmi știe.
Și-n timp ce munții hoinăresc, păduri și lacuri și poteci,
Din când în când să mă opresc, în urmă să privesc.
De m-oi opri din când în când, n-aș vrea să calc pe frunze
Și nici pe ramuri nici pe mușchi, fiindcă îmi sunt muze,
Iar de mă așez să privesc în timp ce-adie vântul
Tot trupul mi-l va încălzi, cu forța lui, pământul.
Atunci, să mulțumesc voi încerca, cu gesturi mici și blânde,
Închizând ochii voi zâmbi că soarele-mi surâde...
Acum mă voi opri din scris, la drum din nou pornesc
Cu un rucsac, foaie, un pix și frunza ce-o iubesc.
Și mă gândesc că mult mi-ar place-alături să îmi fie,
Doar cei ce cred în lumea mea, în vis și POEZIE...
poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ochi
- poezii despre frunze
- poezii despre zâmbet
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre păduri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.