Martirii
Chiar aceasta-i legea firii
Să plângă-n mormânt martirii,
Strigând cu îngrijorare
Plâns de jertfă și onoare.
Au suferit (de ce oare?!)
Chinuri mari, îngrozitoare,
Au fost arși și prigoniți,
Iar acum, îngeri și sfinți,
Veghează peste pământ,
Eternul lor jurământ.
Voi copii și voi părinți,
Eu vă rog să vă gândiți
La-acei copii chinuiți!
Au murit ca niște sfinți.
Au murit cu foc pe gură...
Vă rog să luați o măsură!
Cei răi fie pedepsiți
Pentru eroii adormiți.
Nu-i nimic pe lume, Sfinte,
Cum e dorul de părinte.
Pruncul plânge la morminte,
Dorul lung și dorul greu
Și privind spre Dumnezeu
Întreabă cu-nfrigurare:
Cu ce am greșit eu, Doamne?!
Ce pedeapsă am avut?
Ce copii! Și i-am pierdut...
(poem încinat celor ce și-au pierdut viața în clubul morții Colectiv)
poezie de Livia Mătușa din Poezia, pansamentul sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre plâns
- poezii despre îngeri
- poezii despre viață
- poezii despre somn
- poezii despre religie
- poezii despre promisiuni
- poezii despre poezie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.