N-am ştiut

Poate n-am ştiut (ades se-nvaţă)
Că trăind cei şapte ani de-acasă,
Cu alese-nvăţături, doar eu,
Voi trăi în viaţă cel mai greu.

Azi mă poartă viaţa (şi constat
Că de la iubire-am abdicat...)
Pe cărări cu desfrunziţi copaci
Unde stau la pândă mii de draci.

Tatuaţi, cu pantalonii rupţi,
Unii dintre ei, de mult cărunţi...
Nu mai ştii de-i cerşetor sau vip...
Chiar şi viaţa este-n contratimp.

Vezi puştoaice cu buricul gol...
Ce-i real,?! Ce-i la televizor?!
Şi online te duci la-nmormântare.
Cu pomana-i altă întrebare...

Nu se dă Covidul la pachet...
Poate-l comandăm pe internet.
Vaccinaţi, în case de Cultură,
Văd inteligenţa cum se fură.

Nu mai ştiu, parol, de ziua bună,
Cerul vieţii noastre se răzbună...
Nemâncaţi, adesea prin canale,
Ne dormim şi ultima suflare.

Cârciumile-s, Doamne, tot mai pline...
Vrem să ajutăm, însă pe cine?!
Toţi ne mint, ne fură, ne linşează...
Parcă nu e-n lume om de vază.

Toţi suntem ca turcul şi pistolul,
Ne-am... să nu mai spun, prea des, poporul.
Schimbă Doamne lumea şi ne drege!
Fă-l pe dracu-n Iadul lui să plece!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!