Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Cel mai frumos dintre oameni

"Tu ești cel mai frumos dintre oameni. Harul este turnat pe buzele tale: de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie". Ps.45:2
Tu ești cel mai frumos dintre oameni.
Să mergem în versetul 7, ca să vedem cine este Cel mai frumos dintre oameni.
" Tu iubești neprihănirea și urăști răutatea.
De aceea Dumnezeule, Dumnezeul Tău te-a uns cu un undelemn de bucurie mai presus decât tovarășii Tăi."
Iată că cel mai frumos dintre oameni e numit Dumnezeu de Psalmist, deci implicit și de Dumnezeu, pentru că Dummnezeu vorbește prin Psalmist.
Neputând fi vorba despre nicio ființă, nici de arhangheli, cu atât mai puțin de îngeri, rămâne o singură Ființă căreia i s-ar fi putut adresa psalmistul cu acest titlu și anume: Fiul Lui Dumnezeu, El Cuvântul, Isus Hristos Mântuitorul, dar să vedem dacă e real lucrul acesta, dacă e după cuvântul Sfintelor Scripturi.
În Evanghelia după Ioan, cuvântul Domnului ne spune:
La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.
Iar Cuvântul Lui Dumnezeu, e Fiul Lui Dumnezeu, El Isus Hristos Mesia.
Ca să distingem lucrurile aceste mai profund și mai sugestiv, să mergem în versetul 13, din Tit cap. 2:
"Așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Hristos".
Iată dar că cel mai frumos dintre oameni e tocmai Cel ce a iubit ființa umană mai înainte chiar ca omul să fi fost creat de Dumnezeu, de mâinile Lui proprii, pentru că Cel ce a creat omul e Tatăl din ceruri împreună cu Hristos Domnul, pe atunci, Cuvântul sau Înțelepciunea Lui Dumnezeu.

Deci personalitatea descrisă în Psalmul 45 nu e altcineva decât Isus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, Cel ce a urcat cu crucea în spate pe Golgota, care în momentele acelea "nu avea nimic ca să ne atragă privirile, și înfățășarea Lui n-avea nimic ca să ne placă.
Disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii și obișnuit cu suferința, era așa de disprețuit că îți întorceai fața de le El, și noi nu l-am băgat în seamă."
Isaia 53:2,
Cel mai frumos dintre oameni a fost, este, și va fi Isus Hristos Domnul, și Leul din Iuda care va veni să-și ia înapoi împărăția care a întemeiat-o pe pământ, cu atâta suferință, "că îți întorceai fața de la El."
"Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba!
Tu ești cel mai frumos dintre oameni "
Și cine ar fi putut să fie cel mai frumos dintre oameni, afară de Cel ce i-a iubit înainte de a fi fost creați de mâna Lui Dumnezeu, de mâna Celui Prea Înalt și mâna Lui proprie, pentru că El este Dumnezeu, așa cum am arătat mai sus, apostolul Ioan în Evangelia sa îl numește pe Cuvântul Lui Dumnezeu, îl numește Dumnezeu, iar apostolul Pavel în Tit 2 cu 13, îl numește: marele nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos.
Nu numai cel ce a scris psalmul 45, îl recunoaște pe cel mai frumos dintre oameni ca Dumnezeu, ci și iată apostolul Pavel și apostolul Ioan.
Frumusețea și gingășia Celui ce ne-a iubit când ne-a văzut în planul de creație al universului și al pământului, întrece orice închipuire pentru că Dumnezeu a creat mai întâi arta, a creat mai întâi perfecțiunea și simetria tuturor lucrurilor.
Dumnezeu a creat o ființă cu totul și cu totul aparte față de celelalte ființe din univers, de o frumusețe și o înțelepciune care depășește orice închipuire, orice imaginație, încât Dumnezeu prin Exechiel ne spune:
" ajunsesei la cea mai înaltă desăvârșire, erai plin de înțelepciune și desăvârșit în frumusețe."
Ezechiel 28:12
Deci, desăvârșit în frumusețe, frumusețe însăși.
Însă pentru că acest "heruvim ocrotitor cu aripile întinse", s-a voit la același rang cu Dumnezeu, mândria i-a acoperit ochii, Dumnezeu l-a aruncat în locuința morților, și heruvimul ocrotitor cu aripile întinse a devenit însuși Satan.
Era desăvârșit în frumusețe, însă Cel Prea Înalt voiește mai mult ascultare și sinceritate, decât frumusețe.
Și astfel, Domnul Isus a rămas singurul ce deține frumusețea, încă frumusețea Dumnezeiască ce nu poate fi explicată în termeni omenești, indiferent câtă pricepere ai avea în arta literară, și ce scriitor de geniu ai fi.
Cel mai frumos dintre oameni, e și autorul celor mai frumoase opere de artă ce întrec însăși arta umană.
Isus nu e doar cel mai frumos dintre oameni ci e și artistul cel mai desăvârșit, pentru că El a creat cele mai desăvârșite opere de artă, și operele Lui nu numai că întrec orice artă și imaginație, ci însăși arta lui e vie și are viața în ea însăși, așa că El nu numai că a creat arta ca mijloc de comunicare, ci a dat viață tuturor operelor de artă, făcându-le ființe autentice și vii, deci Cuvântul a creat opere de artă vii și nu moarte precum oamenii de pe pământ.
Tu ești cel mai frumos dintre oameni.
Și lucrul acesta se vede din lucrările pe care El Însuși le-a făcut pe pământ, doar El e Creatorul tuturor lucrurilor.
Frumusețea a fost o țintă a creației, căci foarte multe creaturi ale lui Dumnezeu sunt de o frumusețe desăvârițită, astfel că nu mai poate nimeni să aduge sau să scoată ceva din lucrările făcute de Creator, avem nevoie de toate simțurile și toate lucrurile pe care ni le-a dat Creatorul, Isus Hristos.
Și dacă lucrurile făcute de Creator au spart toate standardele artei și geniului omenesc, oare cum poate fi El Însuși, Creatorul, Cel ce a dat notă gingășiei vieții pe pământ?

El care a inventat gingășia și frumusețea, cum ar putea fi El, dacă toate lucrările Lui sunt pline de atâta gingășie, simetrie și frumusețe?
Tu ești cel mai frumos dintre oameni,
" cât va fi soarele și cât se arăta luna, din neam în neam.
Va fi ca o ploaie care cade pe un pământ cosit, ca o ploaie repede care udă câmpia.
În zilele Lui va înflori cel neprihănit, și va fi belșug de pace până nu va mai fi lună".
Ps 72:5-7
Și glasul celui mai frumos dintre oameni răsună:
Porumbiță din crăpăturile stâncii, ascunsă în scobiturile prăpăstiilor, arată-mi fața ta, și fă-mă să-ți aud glasul, Căci glasul tău este dulce.
Cântarea cântărilor 2:14

Și iubita (mireasa ), iată ce spune:
" Preaiubitul meu este al meu, și eu sunt a lui. El își paște turma între crini.
Până la răcoarea zilei și până la lungirea umbrelor.
Întoarce-te iubitule, sai ca o căprioară, sau ca puiul de cerb peste munții ce ne despart."
Cântarea cântărilor 2: 16,17

Domnul Isus, cel mai iubit om dintre oameni, pe drept e numit așa în Ps. 45, deoarece El e iubit de milioane și milioane de oameni de toate națiunile, chiar dacă în Israel numărul celor ce îl iubesc pe Hristos e mult mult mai redus, însă vine vremea când Israelul se va întoarce în masă la Hristos după o catastrofă îngrozitoare pentru întrega țară a lui Israel.
Neamurile, adică celelalte popoare îi aduc cinste și slavă Lui Hristos pentru că El este Viața și Fericirea atâtora din cei ce s-au întors la credința și la trăirea vieții în Hristos Isus, Mirele cel aștepta de atâția, azi pe pământ.

Căci Isus e singura Ființă care și-a trăit viața aici pe pământ fără pată și fără vină, oricât de mică ar fi fost ; Isus a fost singurul sfânt ce a trăit pe pământ prin propria Lui putere.
Ceilalți sfinți au trăit, având parte de iertarea adusă de Dumnezeu, prin sângele Mielului, cred eu ; însă Hristos a trăit sfințenia prin Sine Însuși, biruind puterile întunericului și ale lui Satan.
Cel mai frumos dintre oameni e îmbrăcat în lumină, în glorie și slavă ; lumina ce se emană de pe fața Sa, întrece pe a soarelui în amiaza mare.
Iată descrierea lui David, făcută de unul dintre slujitorii lui Saul:
"Un fiu al lui Isai Betleemitul, care știe să cânte; el este și un om tare și voinic, un războinic, vorbește bine, este frumos la chip și Domnul este cu el."
1 Samuel 16:18
Goliat, războinicul filistean, nu vedea în David, decât un copil bălai și cu fața frumoasă.
Cred că și Domnul Isus, era un copil bălai cu fața deosebit de frumoasă, n-am găsit nicăieri nici-o scriere care să confirme lucrul acesta însă eu așa cred ; cred că avea o frumusețe aparte, cred că era cel mai frumos dintre oameni, El, Fiul Omului ce va să vină pe norii cerului, așa cum ne arată Cuvântul Domnului în Daniel 7 cu 13 și 14:
"M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte și iată că pe norii cerurilor, a venit unul ca un Fiu al Omului ; a înaintat spre Cel îmbătrânit de zile și a fost adus înaintea Lui.
I s-a dat stăpânire, slavă și putere împărătească, pentru ca să-i slujească toate popoarele, neamurile și oamenii de toate limbile.
Stăpânirea Lui e o stăpânire veșnică, și nu va trece nicidecum, și împărăția Lui nu va fi nimicită niciodată.
Daniel 7: 13,14
Când Domnul Isus vorbea, mulțimile îi sorbeau cuvintele din gură căci El nu vorbea ca farieii lor ci vorbea cu putere și vorbele Lui aveau greutate, căci din El ieșea o putere care pe mulți bolnavi îi vindeca, iar din îndrăciți erau scoase duhurile necurate.
Și Domnul le vorbea de împărăția Lui Dumnezeu și zicea: Pocăiți-vă căci Împărăția Lui Dumnezeu este aproape.
Astfel cel mai frumos dintre oameni, vestea cea mai frumoasă împărăție care avea să vină pe pământ și anume împărăția Lui Dumnezeu.
Isus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu și Mesia, cel mai frmos dintre toate făpturile create de Dumnezeu, deși Hristos n-a fost creat ci născut așa cum ne artă și psalmul 2, versetul 7, după mine e cea mai frumoasă Ființă ce a existat și va exista vreodată în universul acesta, harul și adevărul este turnat pe buzele Lui.
Cel mai frumos dintre oameni care a căutat să învețe omenirea să trăiască în sfințenie, să fie mai curată ca lacrima, a adus pacea și neprihănirea în sufletele oamenilor, adesea vindecându-i de boli grave, ajungând până acolo că a și înviat trei persoane din morți.
Astfel El, doar numai lucruri bune a adus omenirii căutând s-o elibereze de lucrurile și obiceiurile rele, însă oamenii au fost orbi, cum de altfel sunt atâția și în zilele noastre, și nu caută folosul omenirii, ci dezastru și dispariția ei ca și în Sodoma și Gomora.
Puterea pe pământ cât și în univers nu e a omului oricâte arme moderne și ultra moderne ar avea, ci puterea e a Celui care a creat totul în univers, cât și viața de pe pământ.
Decembrie 2015 Cluj

cânt de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook