Depresia

La colţ de stradă mor prieténii,
amantele se culcă cu mai mulţi,
copiii simt c-au devenit adulţi,
tot alergând pe străzile pustii.
Şi toamna rece vine peste noi,
iar frunzele, pe ritmuri de poem,
plutesc incert pe trenuri care gem
ducând soldaţii noştri la război.

Oraşul tot e un coşmar stupid,
iar oamenii stresaţi nu înţeleg
ce-i parte separată ce-i întreg
în graniţele care ne închid.
Şi-n orice întrebare e un chin,
îl resimţim în inimă şi-n gând,
se sting în noi speranţele plângând
pe marginile unui crunt destin.

Himerice imagini trec prin vis
şi ne trezim în spaime şi-n delir,
iar patul ni se pare cimitir,
plutind imponderabil în abis.
Iar cei apropiaţi, în mod fatal,
ne intră cu picioarele-n destin
şi când paharul de durere-i plin
ne internează noaptea în spital.

Dar, ca răspuns la gestul lor brutal,
pe doctori, care-s mai nebuni ca noi,
îi dezbrăcam şi îi închidem goi
într-un salon cu gratii de metal.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Votează! | Copiază!