Când scriu... tu dormi

Sărutul tău îmi este casă şi veşnic aşternut cu foc,
La fel cum ard amurguri roşii, la fel cum toate au un loc,
Cu strălucirea din adâncuri şi cu puterea unui crez,
Aş vrea să-mi fii în veşnicie cuvântul sacru scris în vers.

Poeme au fost şi încă-s scrise de anonimi sau autori.
Eu voi păstra gândul doar ţie, deşi când scriu... ştiu că tu dormi.
La casa noastră din câmpie unde se-aşterne toamna blând,
Este doar liniştea stăpână şi rar vin adieri de vânt....

În rest sunt toate cum le ştii, cu roşu pal aprins pe faţă
O tufănică a-nflorit în colţ stingher în discordanţă,
Cu galbenul de la cireş şi frunza viţei din cerdac
Lângă portiţa ce-i blocată de ram întins de lliac.

Când scriu... tu dormi, priveşti din cer seninul lumii trecătoare
O rândunică are cuib chiar lângă uşă, la intrare....
Poate-ntr-o zi în zbor pe-o rază, când Luna bolta o veghează
Îţi voi trimite o scrisoare cu ochii care lăcrimează.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!