Ceea ce întotdeauna a fost acolo
În bezna râului și-a pădurii
nu puteai fi sigur decât de ceea ce vedeai
și chiar în nopțile cu lună nu puteai vedea prea mult.
Când făceai un zgomot scufundarea unei vâsle în apă
te auzeai pe tine ca și cum ai fi fost altcineva.
Râul și pădurea erau niște prezențe,
mult mai puternice decât tine.
Te simțeai nesigur, un intrus...
Simțeai cum pământul te trage înapoi spre ceva familiar,
ceva pe care tu îl cunoscuseși cândva și pe care l-ai uitat
sau ignorat, dar care fusese întotdeauna acolo.
Simțeai cum pământul te trage înapoi spre ceea ce era acolo
acum o sută de ani, spre ceea ce întotdeauna a fost acolo.
poezie de V.S. Naipaul din Un cot de râu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre timp, poezii despre râuri, poezii despre păduri, poezii despre uitare, poezii despre noapte, poezii despre apă sau poezii despre Pământ
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.