Dacă iese soarele
Dacă iese soarele,
O să-mi strâng covoarele,
Și-o să le duc la derea,
Cât mai este viață-n ea!
O să am cam multă treabă,
Fiindc-o să le car în roabă,
Pe un drum, împleticit,
Drumul meu spre... infinit!
Colo-n vale-ntr-o vâlcea
Se afla dereaua mea!
Un fir limpede de apă
Care, printre pietre, sapă...
Un fir de apă, subțire,
Ce-mi intr-adânc în simțire,
Printre malurile verzi,
Pe care, de vrei, le vezi...
Pe potecile prea mici
Pentru pașii de pitici,
Dar lungi, bătute de ploi
Și picioarele de oi...
Pe o piatră foarte mare,
Albă și strălucitoare,
Pun covorul pe lungime,
Dar și sufletul din mine...
Roșie ca o văpaie
Și cu peria de paie,
Spăl covorul casei mele,
De păcate și de rele...
Și strângându-l mult în spate,
Îl storc de relele toate,
Să se ducă mult la vale
Printre picioarele goale...
O să am cam multă treabă,
Fiindcă-l pun din nou în roabă,
Și mă-ntorc pe-același drum,
Plin de apă și săpun...
poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre văi
- poezii despre verde
- poezii despre suflet
- poezii despre roșu
- poezii despre ploaie
- poezii despre picioare
- poezii despre lungime
- poezii despre infinit
- poezii despre apă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.