Frământă mama pâine
Smerit așază mama icoanei busuiocul
Iar candela își plânge un licăr de lumină,
În mângâierea mâinii rămâne sfințit locul
Când sita sfântă cerne o pudră de făină.
Cu șorț la brâu încinsă frământă mama pâine,
Tulpanul ei asudă la tâmple cărunțite,
E binecuvântare în ziua cea de mâine,
Sărut mâinile-i aspre de muncă bătucite.
Bobul de grâu surâde în plămădeala verii,
N-a fost uitat de ploaie și mulțumiri aduce,
Covata-i învelită de clipele tăcerii,
În aluatul proaspăt răsare-un semn de cruce.
Focul încet se-ncinge, în vatră e dogoare,
E rumenit cuptorul, aprinși sunt obrăjorii,
Un iz de pâine coaptă pe-o aripă de boare
Se-mprăștie în aer peste Ulița Morii.
Față frumos brodată îmbracă sfânta masă,
Coltuce aburinde le rupe și ne-mparte,
O coajă mai păstrează la cei plecați de-acasă
Pe drumul fără-ntoarceri, acolo, sus, departe...
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sfinți
- poezii despre viitor
- poezii despre vară
- poezii despre uitare
- poezii despre tăcere
- poezii despre sărut
- poezii despre smerenie
- poezii despre sfințenie
- poezii despre pâine
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.