Ademenește-mă în destinul fără umbre...
Ia-mă de mână și arată-mi frumusețea vieții,
ține-mă strâns și fă-mă să înțeleg ce înseamnă a trăi;
oprește clipa, oprește timpu' ăsta nesuferit
care aleargă furibund de la o zi la alta prin trupul nopții!
Îl simt cum mă înfășoară în țărâna arvunită de mormânt,
iar minunea că exist îl tulbură peste măsură.
Aleargă cu tăvălugul peste mine și mă pătrunde nemilos,
dornic să mă sfâșie la fiecare atingere de clipă.
Anii lui îmi curg albiți pe tâmple, însă mai e vreme;
mai sunt atâtea zile nepurtate
și flori nemângâiate în splendoarea înălțimilor de mai
din care să ne facem așternutul,
apoi să ne iubim chiar și printr-o simplă atingere de mână,
străbătând tinerețea noastră
pân' la ultimul fior al vieții,
împreună...
M-am împărtășit la pieptul tău cu fereastra închisă
pentru că n-am văzut demult în oglinda ei
stele fără umbre, împlinindu-și zborul,
și-am cotrobăit întunericul după un răsărit de soare
să nu mai existe deșărtăciune în chiverniseala toamnei,
noi să evadăm într-o lume fără vârstă,
unde moartea e lipsită de izbândă
fiindcă timpul n-a trecut pe-acolo....
poezie de Ștefan Radu Mușat din revista LitArt nr.11, noiembrie 2011. Publicație lunară de cultură, Tg. Mureș, sub egida Uniunii Scriitorilo (iulie 2010)
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre viață
- poezii despre existență
- poezii despre înălțime
- poezii despre întuneric
- poezii despre zile
- poezii despre zbor
- poezii despre vârstă
- poezii despre toamnă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.