Mă ţin de ultimul

gard în lungul drum spre casă
copăcel păşesc spăşit
noaptea nu mai e noapte
şi o ştie şi ea
la răsăritul unui soare trândav
văd felinarele cum se sting
mă bate un gând cleios
dacă trebuie să merg
sau să mă-ntind în iarba
prăfuită de la marginea drumului
se-nvârt toate-n capul meu
gustul de vodcă îmi revine
în gura-ncleiată de sucuri gastrice
secvenţe din distracţie îmi trec
prin faţa ochilor accelerat
şampania curgea pe umărul ei
gol şi fermecător
sărutam licoarea ce-ţi sucea mintea
acompaniat de râsul provocator
mă simţeam săgetat de dorinţă
buzele aveau gust de lichior
de cireşe şi vermut
le sorbeam hămesit
ce fac? păşesc?
ţin gardul cu mâna dreaptă
câinii s-au plictisit de atâta lătrat
mă văd în patru labe
şi se miră că port geacă
pe vremea asta bei apă
rece să te răcorească de arsurile stomacale
pun palma pe genunchiul rotund
prins într-un ciorap transparent
râsul femeii îmi răscoleşte sufletul
gardul l-am pierdut din mâna încleştată
şanţul mă primeşte recunoscător

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!