Epitaf

Virgină şi mireasă, am adormit întru Domnul...
El obişnuia să spună că alura mea strălucea-n
Soarele iubirii; strop visător am fost într-un ocean –
Trăind puţin, deziluziile nu mi-au tulburat somnul.

Într-o zi de primăvară am plecat departe,
Pentru totdeauna, senină, fără supărare –
Dar ceva a rămas din viaţa mea întâmplătoare:
Iubirea lui pentru mine n-are moarte.

Aici, în liniştea atotstăpânitoare-a aleilor din cimitir,
Unde vântul gânditor se strecoară, trece şi revine,
Toate se bucură de topirea zăpezii, de primăvara care vine.

Sonetul de iubire tăiat în piatra funerară, peren şi tactil,
Rămâne şi îngână, nemuritor, un cântec despre mine,
Iar cerurile-albastre plutesc peste cărările din cimitir.

poezie clasică de Ivan Alexeievici Bunin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!