Cuviosului

Vartejul innoirii şterge,
şi rău, şi bine, şi frumos,
căci viaţa merge înainte...
şi departarea de Hristos.

Dorm sihaştrii-n cimitire,
Lumea nu-i mai pomeneşte,
un monah, la mănastire
un pomelnic le citeşte.

Crucile de pe mormânturi
putrezesc de vreme rea,
de ploi reci si aspre vânturi
stinsu-li-s-a candela.

Dorm azi, intr-un loc uitat,
Moaştele de cuvios,
ce în viaţă a purtat
crucea grea a lui Hristos.

Ca pe oameni din beţie
să-i întoarcă la credinţă,
a dat vot de săracie
şi pe sine jerfă vie.

A purtat straie de sfinţi,
nevoindu-se stingher
şi, in nopţile fierbinţi,
a băut roua din cer.

Doar un mormânt părăsit
fost-a moştenirea sa,
sufletului ostenit
datu-i-s-a liniştea.

Dar eu ştiu c-a fost chemat
către alte zări mai bune –
din loc verde, înmiresmat,
ne-ntăreşte-n rugăciune.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!