Întrebări cu lacrimă
Ne iei copiii, Doamne... Ce planuri ai în cer?!
Aici ne viscolește și e atâta ger!
Ni-i sufletul o stâncă pe care s-au urcat,
Părinții, ce de veacuri, din cer, au lăcrimat.
Și inima asudă, aici, de-atâta dor...
Sunt îngeri fără aripi, lipsiți de ajutor.
Străini, în altă lume, pornesc pe altă cale,
Lăsând în lume viața. Și rătăcesc, oh, Doamne!
Li-s aripile frânte, adesea pârjolite,
își tăvălesc iubirea, prin ploaie de ispite,
sunt clopote ce urlă, sunt valuri ce se sparg,
În vremuri de furtună, de-al timpului catarg.
Sunt pruncii noștri, parcă, o ultimă epavă,
Iivită-n calendarul apocalipsei crude.
Stau brațele în plângeri, sub a durerii lavă,
Cerșind doar o speranță, dar, Doamne, sunt prea scurte.
Pe crucea unui munte, s-a strecurat tăcerea,
Se scaldă-n lacrimi ochii, adesea răzvrătiți,
Pământul se scufundă, lipește mângâierea...
La cruci fără de vârste, îngenunchiați, părinți!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre cruce
- poezii despre copilărie
- poezii despre aripi
- poezii despre îngeri
- poezii despre vârstă
- poezii despre viscol
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.