Este timpul meu

eram agăţată de-al lumii acoperiş voioasă
mă dădeam în balansoar
jos lumea se uita duşmănoasă la mine
pentru cei şaisprezece ani pe care-i aveam în buzunar

eu cu doi lei şi o banană, mergeam râzând pe stradă
eram fericită pe rotile de timp, pistruiată şi încă timidă
vitrina cu nimicuri frumoase-n lumină, rânjea la mine
şi parcă-mi spunea voiasă; încă nu vom fi pe tine
nu-mi fac griji căci totul este încă bine

sunt eu cu ginşi-n zdrenţe şi o bluză-n sfârcuri
genunchii-mi sunt podoabă de lumină
zburd şi râd de cei ce se uită după mine
sunt fericită, uimită, mandră şi plină de viaţă

poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Votează! | Copiază!