Copilaşii

"Seara primaverii caldă
Cu dulci lacrime ne scaldă;
Austrul ne-adoarme lin
În duiosul lui suspin,
Iar a nopţii stea tăcută
Cu dulci raze ne sărută.
Dar noi nu mai adormim
De când plânsul ţi-auzim,
Maica noastră, nu mai plânge,
Plânsu-ţi inima ne frânge!"
Sora mare-era mireasă
Dalbă, mândră-mpărăteasă.
Sora mare tot aude
Şi cu-aceste gânduri crude:
- "Împărate, zise ea,
Dacă mâine n-ăi tăia
Cei doi brazi ce fruntea-nclină
Pe fereastra din grădină,
Casa ta voi părăsi
Şi-n deşerturi voi fugi."
Doamna zice şi pe loc
Brădiorii cad în foc;
Dar prin iarba cea-nflorită
Şi de rouă poleită,
P-un tapet de ghiocei,
Iată c-au sărit scântei,
Şi scânteile rouate
Şi de soare sărutate
Se schimbară-n doi feciori
Drăgălaşi ca două flori.
- "Noi suntem cei doi feciori
Cu cosiţele-aurite...
Şir'te mărgărite!"
Mărgărelul, cât vorbea,
Singur iute se-nşirea.
Iară când a fost numit
Cu măicuţa ce-au vorbit,
Cele mărgăritărele
S-au schimbat în lăcrimele.
Împăratu-a cunoscut
Copilaşii ce-au pierdut,
P-a lor maică doritoare
El o scoate din prinsoare.
Însă soaţa-i vinovată,
Între doi fugari lăsată,
În deşerturi a plecat...
Soarele s-a-mbucurat.

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!