Peste-o sută de ani

Confuz, în noaptea asta plutesc în incertitudine,
mă simt o barcă răsturnată, o navă fără pilot,
mă răpune suferinţa, oftez, dar nu iau atitudine,
n-am niciun fel de antidot.

Dar de ce-s oare-atât de demoralizat?
Peste-o sută de ani totul va fi uitat.

În mândrie defilez şi-mi petrec veleatul
cântând, iar viaţa mea-i un roman fermecător.
Ca un tânăr spiriduş mănânc lângă Prea Înaltul
şi ca un apostol al Diavolului golesc ulcior după ulcior.

Şi de ce nu m-aş bucura de-acest trai deşucheat?
Peste-o sută de ani totul va fi uitat.

Să-ncetez această luptă cel mai bine-ar fi,
iar sufletul chinuit să-l duc la mare.
Acolo mă va găsi lumea-într-o bună zi,
Printre înecaţii cu poveşti amare.

Totuşi, de ce un final atât de ciudat?
Peste-o sută de ani totul va fi uitat.

Nu-i mai bine, viu, să cutreier hoinar
şi să scriu cărţi noi, leat de leat,
să născocesc versuri nobile, pline de har
s-ajung până mor scriitor cunoscut, venerat?

Şi dacă asta-i tot, oricum, nimic nu s-a schimbat:
Peste-o sută de ani totul va fi uitat.

poezie clasică de Knut Hamsun, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!