Pe zidul mâzgălit
Pe zidul mâzgălit
umbrind la întâmplare scaunele
arcul cerului se decupează
complet.
Cine să-și mai amintească de focul care a strălucit
impetuos
în venele lumii formele opace sunt scuturate
în înghețul repaosului.
Mâine voi vedea cheiurile iarăși
și zidul și drumul știut.
În viitorul care se deschide, diminețile
ancorează ca niște bărci în golf.
poezie clasică de Eugenio Montale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viitor, poezii despre foc, poezii despre dimineață sau poezii despre bărci
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.