Apusul
Mă tulbură și-acum privirea ta
venind din amintirile pierdute
pe marginile unui ciob de stea
din haosul cu forme nevăzute.
Mă-ndepărtez, cu sufletul mai greu,
de umbrele din karma ta bizară
ce-ajung pe căile de vis mereu
să-mi tulbure tăcerea către seară.
Dar încă sper că pot să regăsesc
mirajul clipelor de altădată
când amândoi, iubindu-ne firesc,
ne întâlneam cu inima curată.
Acum chiar timpul pare încărcat
de mitice poveri necunoscute,
ce mi se-aștern în cuget ne-ncetat,
cu vorbe fără duh, întreținute.
Iar vorbele-ți strâmbate nefiresc
ajung arzând în mine ca o tramă,
când fără voie stau să te privesc
din vraja umbrei care se destramă
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de ugalen
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre seară
- poezii despre inimă
- poezii despre curățenie
- poezii despre amintiri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.