Vântul bătea subțire și fâșneț
Vântul bătea subțire și fâșneț
Trezind în suflet un drumeț,
Dorul de-a pleca din nou pe mare
Și de-a auzi cum, întinse, sarturile gem,
Cum se curbează-n arboradă vergile de lemn
Și cum flutură flamura-n vântul tare.
O, marinar al flotei noastre.
E timpul să te-îndrepți spre mările albastre!
E timpul să te urci în barcă și să vâslești!
A venit vremea să-mi fii pe vecie tovarăș și vecin,
Acum, c-am golit toate butoaiele cu vin,
Înainte de-a-închide ochii mai dovedește-odată cine ești!
Spre moarte, camarazi, pornim de pe-acest țărm,
Când împinși de vântul sorții pe nave ne-îmbarcăm
Și moartea-i cârmaciul nostru în acest voiaj.
Ea tuturor flăcăilor din marină
Pe furtuni cu valuri mari ne e regină
Și-i stăpâna Oceanului sălbatic, uriaș.
poezie de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre marină
- poezii despre vânt
- poezii despre vecini
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre ochi
- poezii despre ocean
- poezii despre monarhie
- poezii despre moarte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.