Embleme după boala ei
S-a dus vremea tristeții.
N-am fost eu cel care a împins-o pe ușă afară,
ci altcineva.
Lăstunii s-au întors. Au scăpat
de povara acelei călătorii lungi. Cât de vesel
ciripesc pe acoperiș.
Torn cafeaua. Stau lângă focul
care murmură acasă. De mâine, vom spune
bine-ați sosit tuturor dimineților care vor mai veni.
Auzi lăstunii? Ei leagă unele de altele
razele luminii. Ei cuibăresc
în locuri ascunse.
poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.Vezi și următoarele:
- poezii despre viitor
- poezii despre tristețe
- poezii despre medicină
- poezii despre lumină
- poezii despre foc
- poezii despre dimineață
- poezii despre cafea
- poezii despre boală
- poezii despre acasă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.