Omagiu
Ani mulți s-au adunat în urma mea,
cu amintiri venind necenzurate,
și timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfințit dispare.
Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviți cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtați cu bocet de sibile.
În glasul vostru parcă deslușesc
reproșuri grele care mă destramă
și tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.
Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai știu
s-aduc mirajul sfintelor mistere.
Dar v-aș ruga acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiți o ultimă privire,
și câte-o șoaptă din cerescul glas,
să le păstrez mereu, ca amintire.
Rămân cu sufletul cuprins de dor
și simt că veți pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, ediția din 12.03.2021
Adăugat de ugalen
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre zbor
- poezii despre suflet
- poezii despre amintiri
- poezii despre zâmbet
- poezii despre uitare
- poezii despre tăcere
- poezii despre sfinți
- poezii despre nebunie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.