Vis viu
Ninge în primăvara asta
și iar nu mămai aud de sub troiene
deși fiecare vis viu
valsează afară din mine...
ca și cum ar avea loc o altă întoarcere la sân,
(am zâmbit când m-am găsit pe-o listă a vieții copil)
și mi-am spus, dorind să scap de această prigoană:
de bună voie și nesilită de nimenimai pot, vreodată, alege,
ieșirea din exil?
poezie de Daniela Pârvu Dorin (14 martie 2021)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre visare, poezii despre viață, poezii despre vals, poezii despre primăvară, poezii despre ninsoare, poezii despre dans sau poezii despre copilărie
| Nicolae Sava [din public] a spus pe 20 aprilie 2021: |
Un exercițiu de supraviețuire
O rară bucurie mi-au produs versurile Danielei Pârvu Dorin cînd au ajuns la redacție. Evident, grupajului ei de versuri i-am rezervat spațiu de publicare la Curierul de ambe sexe al revistei Convorbiri literare în prima lună de la primire. Dar cum corespondenta noastră nu și-a dezvăluit biografia iar eu nu am insistat să o aflu, mă găsesc în situația de a scrie cîteva rînduri despre noul ei volum fără să știu dacă a mai publicat sau nu, de unde vine și ce face în viața ei publică.
Mă aflu în fața unui manuscris de peste 170 de pagini cu tot atîtea titluri de poeme, adunate în dezordine (probabil și le va ordona în 2-3 capitole), textele fiind probabil din întrega ei creație literară. Despre această viitoare carte i-am promis să scriu. Ce să scriu: să fac dovada că Daniela e o poetă adevărată? Este! Iată, aflăm, din chiar declarația ei: Știu să îmbrățisez, dar fără mâini, / știu să cânt, dar fără glas; / dacă pe mine din mine m-aș smulge / și tot mai pot scrie despre ce a rămas.../ Am cuvintele la degetul mic, / ruinătoare durere într-atâta răsfăț / e o strategie pe termen lung fericirea, / de ea și de cuvânt mă agăț.../ Între cuvânt și mine-i iubirea, / între mine si tot, un tumult! / E o formă de exorcizare, poezia, / un travaliu pe care ți-l dorești tot mai mult.
Cred că de la Ileana Mălăncioiu nu am mai citit versuri atît de frumoase, iar poeta de față are ceva din această ilustră înaintașă în ale liricii românești contemporane.În ciuda mărturisirii calme, reflexive, poemele Danielei au un conținut dens, omogen, transmițînd cu o tensiune înaltă subiectivitatea unei lumi plină de artificialitate în care trăiește.
Confesive în substanța lor intimă, poemele au dramatism și tensiuni nebănuite la prima lectură, ele căpătînd reverberații adînci, existențiale precum în acest scurt fragment: Simt o tăcere albă și-o dulce apăsare / mi-e sufletul țăndări, în fâșii mă rup / e noaptea-n care plouă peste păsări / și ... peste libertatea mea de lup / castanii plâng în sus, salcâmii dau în floare / e caldă ploaia ...seara se preface! / fumez tăcut și nu pot ințelege / de ce pedeapsa clipei nu mai tace. Și astfel de fragmente de poezie adevărată se mai pot cita din zeci de pagini de carte.
Cititorul acestei cărți de poezie se va întîlni, pe parcursul ei, cu numeroase versuri de o frumusețe nebănuită precum cele din citatele de mai sus.
E un volum de poezie prin care ni se va dezvălui virtuțile lirice ale unei poete de înaltă vibrație lirică. Scriu asta cu mîna pe inimă.
Nicolae SAVA |
