Vinului meu

Cânt pentru vinul meu
din timpuri de pace,
când funcţonarii şi perceptorii nu-mi bat în uşă.
Conducătorul este luminat şi onest,
miniştrii lui modeşti şi de încredere.
Respectând legea, proprietatea şi regulile curtoaziei,
oamenii n-au motive să se perinde prin tribunale.

După trei ani agricoli buni şi nouă ani de strâns provizii,
hambarele sunt pline ochi de grâne,
iar bătrânii nu mai trebuie să muncească.
Spicele grele, aplecate sub greutate, aşteaptă culegătorii.
Pe drumuri armăsarii se întorc seara acasă,
bălegarul lor îngraşă ogoarele.

Nobilii, de la cel mai înalt rang până la cel mai mic,
iubesc oamenii obişnuiţi,
răsplătind pe fiecare după meritele lui,
educându-i, aşa cum educă părinţii copiii.
Cei care desfid legea şi-aleg drumurile fărădelegii
sunt pedepsiţi cu severitatea pe care o merită;
totuşi, nimeni nu râvneşte la proprietatea altuia.
Închisorile sunt goale,
iar de Ziua Solstiţiului nu se pronunţă sentinţe.

Toţi ating vârsta de optzeci sau nouăzeci de ani,
şi părăsesc această lume numai din pricina bătrâneţii.
Compasiunea conducătorului se revarsă egal peste toate fiinţele.

poezie de Cao Cao, 155-220, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!