Mărţişorul, bată-l fericirea şi norocul

În drumul său cu oile la munte,
printre raze firave şi stele amurgite,
cu gând înţelept aşezat pe frunte,
baba Dochia toarce cu mâinile-i bătătorite,
funia anului, din două fire răsucite.
Contrastele a pus în ele
luând din viaţă albe şi roşii fărâmele
înşirate ca mărgele.
Frigul gândului de frică
se transformă în furnică,
alb şi roşu-n caligramă,
valori pitite-n criptogramă
ne transmit în versul dulce
căldura iubirii din cruce
şi deschide-n plină iarnă
poarta către primăvară.
E Mărţişorul, bată-l fericirea şi norocul
ce-aduce-n suflet bucuria strălucirii din crepuscul.
Îl poartă femeile legat de-ncheietura mâinii,
în stânga pieptului îl pun codanele alungând erinii
şi prins de el, la loc de cinste,
stă o monedă aurie
ca soarele să strălucească,
lumina purificatoare să le însoţească.
Departe sunt de draga Românie
şi doar în gând pot asculta cântul suav de ciocârlie
c'aici nu sunt ca şi la noi fire alb-roşii în magazine
dar nu e bai căci azi, cu îngerii alături şi pronie,
eu am făcut un mărţişor ce nu doar mie-mi aparţine...
E-un şnur ce leagă a mea glie
de cea care ma-nfiat
sub unul şi acelaşi cer,
de soare, lună şi stele luminat.
L-am pus la uşă,
să-mi intre primăvara cu-o brânduşă,
l-am cuibărit în inimă,
pentru cuget şi simţire să-mi fie azimă.
E prima zi de an agrar, motiv de bucurie,
urma paşilor de dans să-mi fie mărturie.
Las sufletu-mi în fericire suspendat
şi lumii dăruiesc liant pentru contraste,
cu mărţişorul românesc s-alung napaste,
iubirea din noi să dea rod mai bogat.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!