Ploaie, de pandemii

Trăim ca nişte copaci vii,
sub o ploaie de rele pandemii,
care nasc la rândul lor copii.

Pandemie boală grea,
cu substraturi inferiore sub coaja ta,
ataci imunitatea trupului şi a minţii omeneşti,
tocându-le ca o meliţă rea,
când indolenţa, răutatea, lăcomia
ca multe alte rele sunt la cote înalte,
iar tu omule putincios nu vrei să te indrepţi,
deşii se poate.

Pandemia uitaţilor fără pic de umanitate,
dezinteresaţi de tot şi de toate
se întrece în carate cu
pandemia tinerilor apatici,
din frâie scăpaţi în defavoarea Naţiei,
castrată mai sus de coate,
sau pandemia urii şi ale invidiei
cu multe păcate şi fraţi,
batjocorind tot ce alţii cu spirit frumos
adună pentru eternitate,
zbătându-se peste poate.

O, câte pandemii împing lumea de la spate!
Dar, despre pandemia prostiei fără infinitate,
a cărei aripi cresc utopic peste noapte,
tocând fără milă orice imunitate morală,
ce mai spui frate?
Dulcegăriile sunt tentante!
doar spada lui Arthur ar şti să facă dreptate.

Doar când Pandemia iubirii, a prieteniei,
şi a tuturor cele bune vor domina lumea
şi raiul spiritului omenesc frumosul îşi va etala,
de relele pandemiilor vom scăpa
şi omenirea îşi va uita durerile
şi încruntarea.
Să nutrim speranţe!

poezie de Valeria Mahok (3 februarie 2021)
Adăugat de Valeria Mahok
Votează! | Copiază!