Karma
Tot timpul duc o umbră după mine,
prieten..., sau dușman necunoscut?
nici de aproape nu o văd prea bine,
celesta-mi vrajă..., făr' de început!
De cum se plimbă soarele pe boltă
ea se întinde altfel pe pământ,
mereu mai suplă, calmă, dezinvoltă,
ar și vorbi dacă-ar avea cuvânt.
Să fie oare umbra mea cea dreaptă
sau doar al karmei nevăzutul chip,
urcând cu mine treaptă după treaptă
pe munți înalți sau bancuri de nisip?
Când norii grei în ceruri se adună
ea mă veghează dinlăuntru meu
s-așază-n sufletu-mi speriat cunună
cu harul sfânt trimis de Dumnezeu.
Iar liniștea cea calmă se întinde
peste Destinul reîntors la mal,
o pacea nesfârșită mă cuprinde
iar karma-n suflet urcă val cu val.
poezie de Corneliu Neagu din revista Logos & Agape, 01.02.2021, ISSN 2601-1719, ISSN-L 2601-1719
Adăugat de ugalen
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre înălțime
- poezii despre început
- poezii despre vorbire
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre sperieturi
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre religie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.