Destin căzut
O, Doamne, ce grea încercare,
destinul îmi cade pe drum,
doar visul rămâne-n picioare,
ieșind dintre trâmbe de fum.
Devine statuie spartană
hrănită de nouri flămânzi
cu fluvii de dor dintr-o cană
și lacrimi din ochii rotunzi.
Deasupra sub ceruri ovale
stă timpul la pândă rănit,
dar tot mai aduce pocale
cu vinuri fierbinți din zenit.
Arome din karma tăcerii
mă cheamă-napoi, în trecut,
cobor de pe crucea-nvierii
să-mi caut destinul căzut.
poezie de Corneliu Neagu din revista Logos & Agape (2021)
Adăugat de ugalen
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre vin
- poezii despre tăcere
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre sculptură
- poezii despre picioare
- poezii despre ochi
- poezii despre fum
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.