Sonetul 87

Adio! Eşti prea scump să te deţin
Şi tu probabil ştii cât valorezi;
De obligaţii eşti scutit deplin,
Iar eu nu-ţi sunt dator, după cum vezi.
Căci cum să te posed fără să vrei?
Şi cum să merit aste bogaţii?
Să-mi dai splendoarea ta n-are temei,
Acest hatâr nu se va consfinţi.
Când nu-ţi ştiai valoarea mi te-ai dat
Şi făcând asta, cred că ai greşit;
Măreţul dar, căci tu te-ai înşelat,
Se-ntoarce acasă, bine-ai chibzuit.

Atât cât te-am avut, a fost un vis,
În somn sunt rege, treaz sunt un proscris.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Votează! | Copiază!