La mormântul lui Melville

Adeseori sub valuri, departe de-aceste orizonturi,
El citea testamentul şi mesajele-aruncate de zarurile
Celor înecaţi, de oasele lor lovind sub geana spumii
Coastele de mărgean ale mărilor – nevăzute lumii.

Iar epavele se perindau fără bătăi de gong, de clopot;
Caliciul generos al cuprinsurilor morţii returna un capitol
Răvăşit, hieroglife-învineţite, rana unor semne de rău augur
Pe coridoarele scoicilor, de unde nu răzbate niciun zgomot.

Atunci pe circuitul unei perpetue spirale vaste,
Cu funii vrăjite şi răutăţi uitate, ochii îngheţaţi acolo
Au devenit altare-n apele cu translucidă piele....
Pe când perpetue, tăcute răspunsuri se furişau sub stele.

Compas, alidadă şi sextant nu mai aşteptă ora mareei la sizigii...
Deasupra,-n prăpăstii de-azur, şi jos, în cercul zării,
Nici un cântec trist nu trebuie să-l tulbure pe marinar.
Umbra-aceea fabuloasă va fi mereu numai a mării.

poezie de Harold Hart Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!