Cântec de obcină
În liniștea Agapiei, blajină
Întinsă peste brazi și stei
Ascult părinte Dosoftei
Cântarea ta care suspină
Rămasă de la bunii mei.
Plînsul Moldovei își anină
De cetină ciorchinii grei
În limba noastră de obcină
Făcînd din cetină condei,
Din lacrimi călimară plină.
Simțim amara rădăcină
Prin care ne-am legat toți cei
Întru credință-nvățăcei
La judecata ce-o să vină
Căci nu mai plâng ca-deobicei.
Din slava ta grădină prețioasă
Și eu mă-ntorc ca o albină
La pământescu ei știubei.
Și-n loc de plâns mă-ndrept-ehei
Spre vremea care stă să vină.
Vreme durată cu temei
Spre care ridica-te-vei
Tu însu-ți faguri de lumină
Și-n care psalmi toți se-nchină
Moldovei și dreptății ei!
poezie celebră de Ștefan Ciubotărașu din Mănăstirea Agapia, 1957
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre plâns
- poezii despre muzică
- poezii despre brazi
- poezii despre apicultură
- poezii despre vinovăție
- poezii despre lumină
- poezii despre limba maternă
- poezii despre dreptate
- poezii despre albine
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.