Cei care m-au vrut frumoasă

Plâng gutuii în livadă, dezgoliţi, bătuţi de ploaie
Şi în piept încep să-mi ardă, amintirile-n văpaie...

Uite, se mai duce-o toamnă, rugineşte-n tâmple viaţa,
Şi mi-s anii blândă damnă, ce-au încununat povaţa.
Nu-i regret deşi făcut-am, din furtuni noi curcubeie
Şi paharele umplut-am cu speranţe de femeie.

Mă grăbesc tot mai agale, căutând frumosu-n toate
Zorii îmi sunt madrigale şi-înserările-s bogate
În trăiri duminicale, ce au orizonturi date
Când, inima-mparte-ocale, cu emoţie brodate.

În cotloanele gândirii, adunat-am mii de taine,
Şlefuind darul vorbirii îmbrăcat-am doru-n haine
Şi-am ascuns tâlcul iubirii şi ne/împliniri tăcute
În metafora uimirii şi-n sintagmele durute.

Cei care m-au vrut frumoasă au pierdut lupta cu mintea
Ce-am iubit-o luminoasă, totdeauna fiind puntea,
Care-apropie şi ţese cu migală şi decenţă
Un fileu cu ochiuri dese, prin a vieţii penitenţă.

M-au plăcut aceia care, dezgustaţi de-osanale's,
Limpezi ape curgătoare-n, adevărul care doare.
Cei ce-îmbogăţesc tot sensul, neîndrituind consensul,
M-au binevestit cu versul, nepătându-mi Universul.

Am iubit, fără vreo vină, am iubit vorba puţină
Vârf şi miez, şi rădăcină, sevă-a faptelor, sangvină.
Şi-n exil lăudătorii, mitomanii şi toţi sporii
N-au avut decât să sece, dezbătaţi de apă rece.

Plâng gutuii-n ploaia rece, lacrimi care nu se-ndoaie
Voie-mi dau din piept să plece, întristările-n convoaie... (17.10.2020)

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Votează! | Copiază!