Mănânc şi râd

E miez de iarnă, e un ger cumplit
Şi m-am trezit cu greu de dimineaţă
Am băut ceai cu pâine şi dulceaţă
Şi-apoi la drum cu tata am pornit.

Micuţul iaz a dispărut complet
Sub platoşa de gheaţă lucitoare
Şi nu mai simte nicio frământare,
Iar soarele se-nalţă încet-încet.

Facem doi paşi şi ascultăm tăcuţi,
Dar pojghiţa cea albă nu trosneşte,
Ci parcă zâmbitoare ne şopteşte
Să nu mai fim atât de precauţi.

Tăiem o copcă mică lângă mal
Acolo unde gheaţa e mai groasă,
Iar apa clipoceşte întunecoasă
Sub cerul cu sclipire de opal.

O vreme pescuim netulburaţi
Însă apoi, de-atâta nemişcare,
Mi-au îngheţat picioarele cam tare
Şi-mi vede tata ochii înlăcrimaţi.

Atunci mă strânge-n braţe drăgăstos
Şi-mi spune îngrijorat peste măsură,
- Hai că am prins ceva de-o saramură,
Să mergem, c-acest ger e nemilos.

Se lasă noaptea cu obrazul hâd
Şi face mama peşte de mâncare,
Iar eu cuprins atunci de nerăbdare
M-aşez la masă şi mănânc şi râd.

poezie de Octavian Cocoş (29 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Votează! | Copiază!