Zile de toamnă

Trec zilele ca picurii puri din bolţi şi retine,
în verigi de decor, visătoare-n curcubeu de abstracţii,
cu oxid în nervuri au viaţa-n rătacire de spaţii,
dar o zi e un pas, e un zbor inocent către tine.

Iar copacii şi-adorm mătasea imprimată pe poale,
cu stelele-n ramuri pe o undă-n pulsare-anonimă,
rătăceşte prin frunze cerul de la inimă,
când emoţia verde foşneste-n ochii tăi, moale.

Beţii colorate cad din poveşti azi pe pământ,
o ultimă tortură asfinţeşte-n durere prin rană,
plutesc amintiri în adierea răzleaţă de vânt,

Din puls stropit de azur sufletul mi-l condamnă.
Păstrez din fiorii de taină al tău cuvânt sfânt,
căci ai chipul flăcării aşezat pe sărutul de toamnă!

sonet de Aurel Petre (17 octombrie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Votează! | Copiază!