Reflector
nu îți voi arunca cuvinte nefinisate voi tăcea 5 luni 2 săptămâni și 33 de respirații
știi prea bine că vom trece de centru//tu încă
tributar cartierelor mici/
eu cu lumina crudă înfiptă în retină voi căuta
lungul drum al mătăsii
nu ne vor orbi reflectoarele lunii nici purpura cerului
dintre containerele de la marginea orașului va răsări
steaua dimineții cu trupul ei prelung ca un excavator
de care atârnă morțile și viețile utopia unei existențe neamenințate de pandemii
și dacă te-ai decis să deschizi porțile propriului tău oraș/dependent de emoții/
cunoști că drona îți va inspecta firele de iarbă
ramificațiile ultimului război adevărat
și îndrăgosteala tâmpită care ne reduce și ne înmulțește precum x factorial
proprii mei îngeri îți vor vorbi preț de o eclipsă de soare
apoi mă voi apropia de tine cu sentimente turate la maxim
și nu voi mai planta ficuși nici alți arbuști ornamentali
doar mă voi strecura precum un antierou
lângă podul minciunilor
mai poți conviețui cu sonata lunii pe epidermă?
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre oraș
- poezii despre lumină
- poezii despre îngeri
- poezii despre vorbire
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre săptămâni
- poezii despre stele
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.