Cântec (8)
Dintre pietrele lungi pe care le-ating
cu mana,
privirea ta suna cel mai indepartat.
Acum ti-o marginesc treptele albe,
acum ti-o sfarseste luna
pe care joaca aschiile soarelui cufundat
Surasul tau, cu colturi abia arcuite
deasupra-ntinderilor ovale de nisip,
si dupa mine va fi, si dupa oasele mele albite,
si dupa chipul tau, fara chip
Mai ingenunchi si scurg nisipul dintr-o palma
intr-alta,
ca-ntr-o clepsidra rasturnata aerian,
in timp ce scara cu trepte albe, inalta,
si-a risipit si treptele pe care le urcam.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- citate de Nichita Stănescu despre timp
- poezii despre nisip
- citate de Nichita Stănescu despre nisip
- poezii despre alb
- citate de Nichita Stănescu despre alb
- poezii despre superlative
- citate de Nichita Stănescu despre superlative
- poezii despre muzică
- citate de Nichita Stănescu despre muzică
- poezii despre jocuri
- citate de Nichita Stănescu despre jocuri
- poezii despre Soare
- citate de Nichita Stănescu despre Soare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.