De dorul meu s-auzi copitele de cal

Mă regăsesc în ochii-ţi mari, adânci, ca de strămoşi,
Cu mâna ta de aur vreau chipul să mi-l coşi
Şi-n inima ta mare apoi să-l înrămezi!
De-l vei uita şi-o clipă aş vrea să lăcrimezi

O lacrimă să-ţi curgă pe-obrazul fin şi pal,
De dorul meu s-auzi copitele de cal
Cum tropotesc pe piatra pe care-or alerga
În zori ca să te cheme să fiu din nou a ta.

Să nu mă uiţi! În coama-i lungă, neagră
Zbura-va, printre vise, figura mea întreagă.
Să mă iubeşti la fel c-atunci în luna mai
Când pentru veşnicie jurat-ai să mă ai.

La tine să mă chemi real, dar şi în vise,
Să-mi dăruieşti, cum ştii, săruturi dulci, promise.
Mi-e dor de ochii tăi! Hai, vino, nu mai sta!
Ce tainică şi sfântă e mângâierea ta!

Prin tropote de cal citeşte-a mea dorinţă
Şi poartă-mi şi tu dorul cu-ntreaga ta fiinţă!
Şi fi-va calul solul iubirilor dintâi
Iubeşte-mă, te rog, la infinit rămâi!

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!