Tenacitate

Ascuns adânc, într-o pădure deasă,
Un mic păianjen plin de zel trudea
Să-şi ţeasă pânza fină şi frumoasă,
Ca să mai prindă câte-o muscă-n ea.

Şi isprăvind într-un târziu lucrarea
S-a tras deoparte şi a adormit
Fiindcă-l epuizase încordarea
Şi se simţea în pânză ocrotit.

A doua zi, o veveriţă mare,
Ce a sărit pe-un ram alăturat,
Cu coada a lovit, din întâmplare,
Şi minunata pânză i-a stricat.

Privind neputincios nenorocirea,
În loc să se agite în zadar,
Păianjenul, că aceasta-i este firea,
S-a apucat să-şi ţeasă pânza iar.

Şi a muncit cu râvnă ziua toată,
Fiindcă nu-i place să se dea bătut,
Iar dacă se va rupe înc-o dată
O va urzi din nou de la-nceput.

poezie de Octavian Cocoş (26 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Votează! | Copiază!