Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Cântarea dracilor în preziua potopului

(Lord Bayron)
Să ne bucurăm! să ne bucurăm!
Glasul omenesc nu va tulbura,
Cu ale lui rugi nu ne va curma
Din țipăt, din joc, din zbor ce serbăm.
Om nu va mai fi, jertfa va lipsi.
Al nostru tiran fără de prinos
Va cere-n zadar scrumul cu miros.
Cine-i va jertfi? cine-i va jertfi?
Șiroiul căzând, valul alergând
Lumea va-nghiți; și vântul turbat,
Peste ocean zburând dezlănțat,
Alți munți va nălța, unda volborând.
Blan, bluc, colcăind, flis, vluc, lung plesnind,
Luciul lung întins va fi un mormânt,
Mormânt de triumf, mormânt tot pământ.
Ha, ha, ha, ha, ha, ce luciu sclipind!
Să ne bucurăm! să ne bucurăm!
Glasul omenesc nu va tulbura,
Cu ale lui rugi nu ne va curma
Din țipăt, din joc, din zbor ce serbăm.
Vom vedea pierind, murind și murind
Neamul omenesc atât îngâmfat
D-al lui ticălos lut de defăimat.
A! ha! neam trufaș, te-am văzut pierind;
Oasele-ți albind, spălate sclipind,
Prin peșteri, prin văi, prin munți s-or opri;
Apa ne-ncetat tot le va goni,
Și moartea cu noi va privi rânjind:
Totul vedem rupt, susul peste subt:
Leul verșunat, tigrul furios
Loc își vor căta cu mielul fricos,
Pare c-ar fi frați ș-un lapte au supt.
Izvor cu șiroi spumegând vâjoi,
De sus șiroind, de jos volborând,
Totul dezlegând, totul mestecând, —
Ce haos frumos! umed mușuroi!
Să ne bucurăm! să ne bucurăm!
Glasul omenesc nu va tulbura,
Cu ale lui rugi nu ne va curma
Din țipăt, din joc, din zbor ce serbăm.
Moartea-apoi va sta, puțin va-nceta.
Pe dărâmături alți oameni mai noi,
Mai spurcați, mai răi, mai vrednici de noi
Se vor înmulți, — ea-i va secera.
Aste risipiri vor naște pieiri,
Alte ființi noi, veacuri, ani mai noi,
Alte boale noi, alte dureri noi,
Păcate mai noi, noi nelegiuiri.
Acei muritori — ce mai muritori! —
Vor fi însoțiți de chin, de dureri,
Ură și război, muncă,-mperecheri.
Ce mai muritori! ce mai muritori!
Să ne bucurăm! să ne bucurăm!
Glasul omenesc nu va tulbura,
Cu ale lui rugi nu ne va curma
Din țipăt, din joc, din zbor ce serbăm.
Acești omuleți — ce mai omuleți! —
Vor fi însoțiți de chin, de dureri,
Ură și război, muncă,-mperecheri.
Ce mai omuleți! ce mai drăguleți!
Ce mai omuleți! ce mai drăculeți!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
calendarNu este introdusă data nașterii pentru Ion Heliade-Rădulescu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook