Suflet uitat

Oh, tu, omule muritor
Bate vântul în al tău suflet
Te-ai născut într-un ogor
Trupesc, în propriul portret

Te visezi pe păşuni îndepărtate
Căci ameţitor e valul care vine
Cu paşii tăi, urmele devin realitate
Dar uiţi, ce laşi în spate...

Sincer, chiar nu-ţi este dor?
Să devii copilul de odinioară
Ca prin sunete de cor..
Inocenţa ta, nu o lasă să moară...

Te munceşţi, imperial necesar
Aspiri la un trai mai bun
Te osândeşti, precum un armăsar
Sufletul, ţi-l faci tutun?

Focul, îl aprinzi să-ţi fie cald
Cu a ta apă rece îl stîngi
Culegi boabe de smarald
După ce le aduni, oare nu te frigi?

Pătează-te cu iertare
Apleacă-te, smerit....
Fii tu, o lumânare
Ce încă nu s-a topit.

Schimbă cursul, priveşte sus
Nu te văd, pătruns în fum
Timpul încă nu s-a scurs...
Sunt aici, la ţine-n drum! (Dumnezeu)

poezie de Vlad Milon (19 august 2020)
Adăugat de Vlad Milon
Votează! | Copiază!