Autoizolare
vorbeam secunde întregi despre licurici
și alte minuni
apa care îmi șiroia pe piept se zvârcolea apoi
pe pietrele încinse pe sub brazi înalți
și tocmai când mă sărutai atât de profund
apa aceea se transforma într-o zăpadă nesfârșită
încât nici un om nu o putea curăța de pe
tălpi
și așa călcai timid apoi prăpăstios
peste acoperișul lumii opulent
tu dragoste de trei mii de like-uri
poți să îți amintești nopțile acelea teribile
când ne vedeam corpul fosforescent
luminând propria noastră lehamite
imperfecțiunea clipei/doar tu zen/
îmi adunai emoțiile eterice în pumn
și dezinvolt mă mângâiai pe toată lungimea firului de păr
iar eu ca o cascadă urlătoare mă prăvăleam
lângă tăcerile tale
cu o candoare de trunchi de copac
peste care nu a trecut magma universului
te vedeam cu ochi de neînchipuit
mai frumos ca orice vietate
ascuns lângă un pasaj precum Pablo Escobar
gata să riști să rămâi cuvânt/necuvânt
pulbere albă sentimente nelocuite
iar eu mă autoizolam într-un vacarm de nedescris
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre înălțime
- poezii despre zăpadă
- poezii despre tăcere
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre secunde
- poezii despre păr
- poezii despre noapte
- poezii despre lungime
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.