Seară de toamnă
Arde focu-n sobă, frigul dă năvală
cățărat pe vântul năpustit din munți,
te așezi pe scaun, cu motanu-n poală,
stând la gura sobei, torsul i-l asculți.
Și privești tăcută flacăra tăiată
printre lemne arse peste vechi tăciuni,
iar în hornul sobei parcă-auzi deodată
cum citește vântul mii de rugăciuni.
Te gândești la mine, cel rămas afară
ud în ploaia rece si bătut de vânt?...
Am plecat de-acasă, vreau s-ajung deseară,
stând la gura sobei vraja să-ți ascult.
Ah, ce vijelie!... casa ta-i departe,
nu zăresc pe nimeni, locul e pustiu,
cineva anume parcă ne desparte,
plouă-n dușmănie, s-a făcut târziu...
Dar zăresc deodată, rătăcită-n zare,
o lumină sacră ruptă dintr-o stea,
ploaia se oprește, chipul tău apare
luminând cărarea dinaintea mea.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre tăcere
- poezii despre toamnă
- poezii despre seară
- poezii despre religie
- poezii despre ploaie
- poezii despre munți
- poezii despre lumină
- poezii despre lemn
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.