Timp şi destin

TIMP ŞI DESTIN

O, cum se duce timpul pe căile astrale
şi-n fiecare clipă ne poartă prin destin,
lăsând-ne în gene repere ancestrale
să jaloneze calea urmaşilor ce vin.

Astfel ne trece viaţa, cu bune şi cu rele,
fără să ştim, anume, ce fi-va după noi,
călătorind cu gândul spre neştiute stele
la mii de ani lumină-nainte sau-napoi.

N-ajunge nici lumina acolo unde gândul
ne poartă într-o clipă prin spaţiul infinit,
să ne aducă taina ce-a zămislit Cuvântul
la marginile lumii în timp nedefinit.

Cuvînt-dumnezeire, ce arde ca o torţă
în sufletele noastre, orfane pe pământ,
ca să primim în cuget nemuritoarea forţă
din veşnicia sacră a Duhului Cel Sfânt.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin
Adăugat de ugalen
Votează! | Copiază!