Vis de anemic
În cupa verde-a văii,
Noaptea se topește rece și degrabă,
O boare răcoroasă, dar prea slabă,
M-a trezit prin ușa deschisă a odăii
Lumina limpezită-a zorilor
A început să piuie sfios și cristalin în luncă.
E timpul minunat de muncă.
Cu toate că șoseaua doarme încă
Sub plapoma greoaie de praf neînceput,
Pe sub stâncă
Au și pornit spre munte potecile înguste.
Se-ntinde-n mine proaspătă viața
Mi-s gândurile sprintene.
Ca mersul de lăcuste,
Și sângele înviorat mi-aleargă-n vine
Cum șerpuie, prin ierburile mărunte,
Apa de șuvoi.
Soarele se urcă poate dincolo de munte.
Nevasta cu carne voinică
Îmi întinde cana de lut cu lapte
Și brațul gol și plin.
Fii binecuvântată, noapte.
poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre noapte
- poezii despre lumină
- poezii despre început
- poezii despre șosele
- poezii despre văi
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.