Tocmai atunci

ne plăcea insistenţa aceea cromatică
felul în care fructul nu ceda
la subterfugiile timpului

de aceea poate geamurile păreau transparente
aşa de generoase în a primi fie şi trecerea
gândurilor neprielnice

[mă ridicasem pe vârfuri
ridicolă tentativă de posedare a necunoscutului]

"ne plăcea" era de fapt
un fel nou de a spune
în centimetrul nostru pătrat ticsit
cu singurătate... atâta ieşire din sine
când unica mutare de care am fi fost capabili
era îngroşarea punctului cu virgulă
pe o pagină mutilată

o vreme
(căreia îi pierdusem şirul... semnificaţia)
am lăsat lucrurile să se zgâiască la noi
nesimţite indiscrete invocând masochist
luarea în posesie... falsa utilitate

în realitate aşa de speriate
copia perfectă a noastră
copii jigăriţi cu suflete goale
ce nu aveau prea curând să ajungă
la satisfacerea deplină a nevoii de mamă

experimentam în propriile ţesuturi
sucul otrăvit prelins din răni vegetale
răsturnarea blocului cu iluzii în arie personală
curbura secundei vocalizele supralicitate
electrocutarea şocul moartea

şi tocmai atunci

... tocmai atunci!

viaţa devenise dintr-o dată
mult-prea-frumoasă!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!