Daţi-mi un adăpost unde doarme-Înţelepciunea

Daţi-mi un adăpost unde doarme-Înţelepciunea,
Unde trifoiul miroase şi, surâzând, îşi spune rugăciunea,
O turmă de oi behăind şi, mugind, câteva vite,
Bun venit când la poartă-ajung cu picioarele-obosite,

O cină modestă, o duşcă bună când mi-e sete,
Plăcerea de-a trăi, de-a simţi şi de-a gândi pe îndelete,
Intrigi cât mai puţine şi-o perspectivă largă,
Un petic de pământ la munte unde vântu-n voie-aleargă.

De la toate-acestea inima-mi nu se va-înţărca
Pentru-ai Modei fluturaşi, a Splendorilor vopsea,
Pentru-a Sceptrului favoare sau ale Senatului medalii,
Nu, nici măcar pentru ai Imperiului din ochii tăi vitralii.

Adio! Valea-întreagă-a voastră de-acum încolo fie,
Eu voi urca, singur, spre-înălţimea răcoroasă, sidefie.

poezie de Alfred Austin, 1835 – 1913, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!